Știri

Peste 800 de cadre didactice au fost alături de noi la evenimentul „Resurse Educaționale Deschise pentru educație de calitate”. Explorează resursele realizate de experții CRED

By 9 decembrie 2021 No Comments

Echipa de experți-creatori de Resurse Educaționale Deschise – RED, din cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED, a realizat o colecție complexă de resurse, acestea fiind puse la dispoziția tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar românesc, primar și gimnazial.

Pentru o inițiere în utilizarea acestor resurse educaționale, proiectul CRED a organizat, miercuri, 8 decembrie, evenimentul online „Resurse Educaționale Deschise pentru educație de calitate” (click AICI pentru a viziona înregistrarea video).

Un număr de peste 800 de cadre didactice au urmărit cu interes transmisiunea LIVE, această prezență onorantă confirmând interesul față de resursele digitale moderne. Bineînțeles, experții CRED continuă elaborarea și publicarea RED.

Resursele educaționale deschise (RED) sunt materiale de predare, învățare și cercetare în orice mediu – digital sau de altă natură – care se află în domeniul public sau care au fost eliberate sub o licență deschisă care permite accesul, utilizarea, adaptarea și redistribuirea fără costuri de către alții cu fără restricții sau limitate, conform UNESCO.

Mometan, un număr de 2.700 de Resurse Educaționale Deschise dezvoltate în cadrul proiectului sunt în curs de publicare pe canalele YouTube EDUCRED și pe care vă invităm să le explorați și valorificați:

De asemenea, „Resurse Educaționale Deschise pentru educație de calitate” este primul dintr-o serie de  evenimente dedicate resurselor educaționale realizate în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED.

Resurse Educaționale Deschise în CRED

Perioada: Ianuarie 2021 – Noiembrie 2021

Materiale realizate: 2797